Casta Retalianului - Paul Boncutiu

\nNu era o persoana foarte sociabila si nici nu era obisnuita sa interactioneze cu multa lume, in special cu barbati, dar asta nu o oprea sa vorbeasca. Stia ca face si greseli de exprimare si ca are momente in care emotiile predominau si nu o lasau sa gandeasca limpede. Important era ca reusea sa se faca inteleasa. A constatat in curand ca mainile ii erau de un real folos. La fel si expresiile fetei. Corpul ei o ajuta intr-un mod pe care nu l-a experimentat niciodata. Se gasea in fata unui strain. Gandul acesta nu o lasa in pace. „Si acum ce sa mai zic?“ se intreba ea dupa nici cinci minute de conversatie.\n \nNu mai era nevoie sa isi raspunda la aceasta intrebare. Strainul s-a aruncat asupra ei. Desi ar fi trebuit sa se simta speriata, terifiata de barbatul masiv, ea percepea o senzatie de liniste. Un sentiment parental, protectiv o facea sa stea linistita si sa astepte. Sangele cald si rosu a inceput sa ii picure pe fata. Mantaua larga a strainului o acoperea acum cu totul; corpul lui, la fel. Dar acum, barbatul devenea din ce in ce mai greu. Trebuia sa taca, trebuia sa indure, trebuia sa isi stapaneasca frica. Nu era prima data cand vedea un mort si nici nu era prima data cand trecea prin situatii de genul acesta. A vazut multe lucruri urate de-a lungul timpului, in special de cand a evadat si de cand este pe fuga. Dar sangele cald care ii umplea fata ii spunea exact ceea ce nu voia sa auda. Ii spunea ca de acum incolo viata ei va fi plina de astfel de situatii si intr-un final va fi ea victima vreunui atac. Si-a inabusit un hohot de plans.\n