Scrieri Vol.1: Momente efemere intr-o multitudine de vieti - Francisc Nona

Cand totul era invaluit de aburul albicios, Paco desena cu degetul un ochi pe panza de sticla. Un ochi anormal, un fals, o imitalie. Dar atat de potrivit pentru momentul sau de orbire, in spatele perdelei de abur. Isi sprijini fruntea de usa de stida si privi prin irisul imens al ochiului fals. Din tavan, apa curgea peste el ca o ploaie. Ii inrosea pielea. Ii deschidea porii. I se strecura in minte. Este un film. Este un film. Este un film in care eu joc acest rol imaginar, unde pot inota si zbura dupa placul inimii, dar obligat sa ma intorc la bucatica de pamant unde am locuit. Nu pot merge prea departe. Nu pot. Sunt corzi si sfori si legaturi care ma tin aici, in pamantul maturitatii mele, al responsabilitath mele, al mortii. Mor incet, si nu pentru ca as fi bolnav. Nu am fost niciodata mai sanatos. Nu m-am simtit vreodata mai plin de viata, mai coplesit de viata,atat de muribund in existenta mea insuportabila. Mor de prea multa viata. Este un film, stiu. Eu nu sunt decat o reprezentare. Undeva acolo este o mana care ma manipuleaza, iar eu stiu asta, o accept si o iubesc. \n \n Isi imaginase de multe ori locul perfect pentru a scrie. Nu arata niciodata la fel, dar intotdeauna era confortabil, cald, primitor. Isi imaginase un loc izolat, ca in Waldenn, unde viata ar capata un sens aparte si unde scrisul ar fi o conversatie nesfarsita cu un necunoscut. \n \n Pentru el, scrisul a fost intotdeauna o chestiune de loc, sau mai degraba de a se plasa pe sine astfel Incat sa ii permita scrisului sa vina la el. Dar intotdeauna se asteptase ca scrisul sa fie cel care face primul pas. Fusese prea timid, al naibii de timid pentru un om matur cu pretentia de a fi scriitor. Asa ca intotdeauna fusese un scriitor in devenire, nu unul pe deplin matur, nu unul pe deplin intrupat, ci un soi de monstru pe al carui trup carnea nu putea sta prea mult timp, pentru ca in corpul lui nu existau tendoane, oase si cartilagii: un corp fara articulalii, asta avea. Intotdeauna fusese ca o promisiune fata de el insusi: promisiunea de a-ti oferi un ospat al maiestriei scriitoricesti. Simplele lui idei prinse din zbor ar fi creat povestea de care avusese mereu nevoie: asa isi imaginase el totul. Dar, dupa cwn stia prea bine, era atat de nepriceput la a se tine de promisiuni. A spune ca a fost dulce amarui sa-l citesc pe Francisc, cunoscandu-l si citind deja mare parte din opera lui, ar suna ca un cliseu. Insa chiar si asa, aceasta afirmatie nu este cu nimic mai putin adevarata. A il citi pe Francisc va fi intotdeauna un mod de a mi-l aminti. Pentru cei care l-au cunoscut, acest gand inseamna durere si alinare deopotriva. Insa oricine citeste acest volum va descoperi o abundenta de momente extraordinare surprinse de o proza geniala. - Arkan Kazal Trebuie sa mai adaug ca piatra funerara a lui Francisc sub forma unei carti deschise este cea mai reprezentativa. Inscriptiile de pe ea stau marturie apropierii si povestirilor impartasite cu familia precum si devotamentului lui neclintit pentru scris. Francisc era intruchiparea unei carti mergatoare si vorbitoare, iar in minunatele randuri ce urmeaza vom intalni, in toata abundenta si extravaganta lor, inima si mintea acestui om remarcabil. - Evija Trofimova \n \n Traducere din limba engleza de Monica Necula.