Flacarile amurgului - Radu Ulmeanu

Dupa o promovare editoriala aproape semicentenara, poezia lui Radu Ulmeanu capata noi aspecte. Cu volumul Flacarile amurgului, poetul se situeaza intr-o reflectie de apasatoare autumnalitate, congruenta cu un presentiment thanatic transcris cu impacare senina, cu luciditatea unui destin implinit, deloc convulsiv ori potrivnic. Noua formula a lirismului ilustreaza lapidaritatea unui discurs scrutator de sine, in care se toarna, expresiv, trairi si sentimente ce rezuma o aventura poetica de durata, dar din acel unghi, unul de incidenta, al senectutii tarzii, cand Poeziile sale, cantece uitate / prin buzunar, rezuma O viata de om, / o risipa de cantece, / o parabola / nedescifrata. Laconismul acestei poezii redusa la tacere nu este decat un semn al unui mit care i-a incercat si pe alti cantareti de pretutindeni ai lirei orpheice – mitul luciditatii extreme, care impune tacerea. Este vorba de o poetica a tacerii ce vine dintr-o apropiere inevitabila a poetului adevarat de oglinzile reflexivitatii acute. L-am asasinat / pe poetul / tacerii, scrie liricul nostru intr-un extremism al reflectiei pana in spatiile albe, acea „tacere alba”, absoluta, grea de intelesuri, de unde constatarea: Tacerea / un cantec de aur. O tacere care sparge timpanele pasarilor, prilejuindu-i o apoftegma memorabila, camilpetresciana, reformulata de un spirit lucid rationalist: Cata cunoastere / atata singuratate... \n \n Vorba poetului: Vorbeste tacerea. Cuvintele tac. - Zenovie Carlugea