Manualul Uniunii Europene Ed.7 - Augustin Fuerea

    Manualul Uniunii Europene Ed.7 - Augustin Fuerea

    Cod produs: lib-46032280
    139,00 lei
    Include TVA
    În urma cu aproape 75 de ani, 6 state europene semnau, la Paris, la 18 aprilie 1951, Tratatul prin care se puneau bazele primei Comunitați Europene, Comunitatea Europeana a Carbunelui și Oțelului (CECO). În timp, în cadrul acestei organizații interna
    În urma cu aproape 75 de ani, 6 state europene semnau, la Paris, la 18 aprilie 1951, Tratatul prin care se puneau bazele primei Comunitați Europene, Comunitatea Europeana a Carbunelui și Oțelului (CECO). În timp, în cadrul acestei organizații internaționale regionale (CECO), apare și se dezvolta un sistem de drept nou, propriu spațiului european. Evoluția acestuia a fost atât de necesara și de spectaculoasa, încât, în prezent, îl gasim printre marile sisteme de drept ale lumii: sistemul romano‑germanic, sistemul anglo‑saxon (common‑law), sistemul musulman etc. Astfel, putem afirma ca tipologia dreptului s‑a îmbogațit, în mod real, cu sistemul de drept al Uniunii Europene (dreptul unional), nou aparut (cunoscut pâna la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, sub denumirea de „drept comunitar” sau „drept comunitar european”). Rațiunea pentru care ne‑am propus realizarea celei de-a șaptea ediții a Manualului este data de prioritațile pe care le are România, la aceasta etapa, și anume: integrarea în Uniunea Europeana, dupa aderarea, deja, petrecuta, la 1 ianuarie 2007 și consolidarea statutului de stat membru al Spațiului Schengen, statut obținut în anul 2025. Aceste obiective majore sunt de o permanenta actualitate și au consecințe dintre cele mai profunde și diverse pentru societatea româneasca de dupa anul 1990, societate care este tot mai mult raportata la realitațile societații internaționale universale și regionale. Deși la nivelul Uniunii Europene putem vorbi despre existența dreptului economic, agrar, financiar, al afacerilor, concurențial ș.a., Manualul nu intra în detalii cu privire la ramurile și subramurile de drept mai sus‑menționate, ci își dorește, prin excelența, prezentarea principalelor instituții cu care se opereaza la un astfel de nivel, în scopul familiarizarii cititorilor cu unele concepte specifice. Consideram ca Manualul, prin conținutul sau, este de un real folos celor interesați de studiul acestui nou sistem de drept european, celor care se gasesc la început de drum, precum și acelora care au preocupari în domeniul practicii europene sau în alte materii interferente: politicieni, oameni de afaceri, specialiști implicați direct în procesul de integrare a țarii noastre în UE, cadre didactice, postdoctoranzi, doctoranzi, masteranzi, studenți sau alte categorii socio‑profesionale, un loc aparte ocupându‑l jurnaliștii care îndeplinesc un rol deosebit de important în diseminarea informației. De asemenea, prin tematica prezentata, lucrarea ofera posibilitatea însușirii, înțelegerii și aprofundarii problematicii referitoare la Uniunea Europeana, în general, și cu trimitere directa la relațiile acesteia cu statele membre, în special. Concret, Manualul își propune, printr‑un limbaj facil, sa se constituie într‑un instrument util atât pentru teoreticienii, cât și pentru practicienii domeniului. Având în vedere faptul ca informația oferita cu privire la UE este generoasa, dar, de cele mai multe ori, controversata, din cauza confuziilor înregistrate cu privire la utilizarea diverșilor termeni, lucrarea prezinta și analizeaza principalele probleme cu care s‑ar putea confrunta toți cei care doresc o cunoaștere a materiei. Astfel, începând cu prezentarea contextului internațional care a condus la apariția Comunitaților Europene, cercetarea pune accent pe o serie de delimitari de ordin conceptual: instituțiile Uniunii, personalitatea juridica a acesteia, politicile pe care se fundamenteaza Uniunea, obiectivele urmarite ș.a. Desavârșirea volumului s‑a realizat în luna ianuarie 2026, astfel încât acesta ofera detalii actualizate pâna la data precizata. În paginile finale ale lucrarii, am considerat ca fiind binevenita prezentarea unor documente relevante. Celor interesați le punem la dispoziție, totodata, o lista bibliografica apreciata de noi ca fiind reprezentativa pentru domeniu. Cu toate eforturile destinate documentarii și sistematizarii, lucrarea este, în mod firesc, susceptibila de permanente îmbunatațiri și adaugiri, aspecte pe care le vom avea în atenție în edițiile viitoare, în acest fel înțelegând sa participam la clarificarea unei problematici deosebit de ample, diverse, actuale, dar, mai ales, de perspectiva și necesare pe care o reprezinta Uniunea Europeana, ca nou subiect de drept internațional, atipic, nonclasic. Trecerea celor 10 ani de la precedenta ediție a fost determinata de faptul ca, la nivelul Uniunii Europene nu a fost adoptat niciun tratat modificator, Tratatul de la Lisabona fiind unul dintre cele mai „longevive” tratate modificatoare. Pe cale de consecința, necesitatea unei noi ediții nu a fost una stringenta. În prezent, evoluțiile nou înregistrate, îndeosebi, în materia politicii externe și de securitate comuna, dar nu numai (de ex., politica de aparare), impun un astfel de demers.

    Detalii

    Quick Compare

    Produs
    Manualul Uniunii Europene Ed.7 - Augustin Fuerea Manualul Uniunii Europene Ed.7 - Augustin Fuerea Istoria literaturii romanesti Vol.2 - Nicolae Iorga Istoria literaturii romanesti Vol.2 - Nicolae Iorga Corespondenta Freud - Jung Corespondenta Freud - Jung Anotimpuri in Asia - Viorel Isticioaia-Budura Anotimpuri in Asia - Viorel Isticioaia-Budura
    Availability
    In stoc
    In stoc
    In stoc
    In stoc
    Pret
    139,00 lei
    138,00 lei
    136,38 lei
    139,01 lei
    Descriere
    În urma cu aproape 75 de ani, 6 state europene semnau, la Paris, la 18 aprilie 1951, Tratatul prin care se puneau bazele primei Comunitați Europene, Comunitatea Europeana a Carbunelui și Oțelului (CECO). În timp, în cadrul acestei organizații interna Seria Istoria literaturii românești Vol.2: De la 1688 la 1780 \n \n Această lucrare analizează fenomenul literar românesc din secolul al XVIII-lea, o perioadă marcată de tranziția de la cultura medievală la cea modernă. \n • Perioada acoperită: 1688 Prezenta corespondenta urma sa fie publicata, conform unei dispozitii a lui C.G. Jung, abia in anul 1991, in orice caz, nu inainte de 1981. Pana atunci, atat Freud, cat si eu vom fi personalitati «istorice», iar necesara distanta fata de evenimente v Deschizand aceasta carte acceptati o invitatie. Pentru o calatorie catre spatii geografice indepartate si, intr-o anumita masura, o calatorie in timp. Simultan, itinerariul pe care il veti parcurge in virtutea naratiunilor ce se deruleaza cronologic
    No features to compare