Omul creat după chipul lui Dumnezeu este în aşa fel plăsmuit încât, în calitatea lui de fiinţă inteligentă şi de sine stătătoare, să Îl închipuie pe Dumnezeu pe pământ, să facă voia Lui care este scrisă în inimă şi să-şi facă din această lege voie proprie. Scopul plăsmuirii lui era acela ca făptura să îşi (re)cunoască Ziditorul. A fost făcută aşadar, ca să (re)cunoască pe Făcătorul şi Creatorul ei. A fost plăsmuită ca să fie înălţată la Dumnezeu. A fost plăsmuită spre a da slavă lui Dumnezeu. A fost plăsmuită pentru ca făptura zidită să laude întru cunoştinţă pe dumnezeiescul ei creator. \n Aşadar, independenţa omului, inteligenţa şi libertatea morală i s-au dat ca să împlinească marea raţiune a existenţei sale, marea lui misiune, aceea de a uni pământul şi cerul, de a nu înclina nici la dreapta, nici la stânga, ci să umble în calea cea dreaptă, făcând numai binele, cel înscris în inima lui, ceea ce şi el doreşte prin tendinţa natural sădită în el, fiindcă altminteri, abătându-se de la menirea lui, devine neliber şi se aseamănă „dobitoacelor celor fără de minte”. \n Omul este liber din punct de vedere moral cât timp nu cade din bine şi în măsura în care îşi identifică voinţa lui cu voinţa dumnezeiască, dar de îndată ce se abate de la calea dreaptă devine neliber moral, iar libertatea lui este falsă, şi starea lui căzută este dovada falsei lui libertăţi. - Sfântul Nectarie de Eghina \n \n Traducere din limba greacă de Parascheva Grigoriu.
Detalii
Quick Compare
Produs |
Zece cuvantari la Postul Mare Ed.2 - Sfantul Nectarie din Eghina
|
Gargantua - Francois Rabelais
|
Cupluri celebre - Francois-Xavier Gauroy
|
Colt Alb - Jack London
|
Availability |
In stoc
|
In stoc
|
In stoc
|
In stoc
|
Pret |
20,00 lei
|
24,00 lei
|
29,33 lei
|
16,90 lei
|
Descriere |
Omul creat după chipul lui Dumnezeu este în aşa fel plăsmuit încât, în calitatea lui de fiinţă inteligentă şi de sine stătătoare, să Îl închipuie pe Dumnezeu pe pământ, să facă voia Lui care este scrisă în inimă şi să-şi facă din această lege voie pr | Voi, ce-aceasta carte cercetati, \n Lasati deoparte orice suparare \n Si rasfoind-o nu va rusinati, \n Prilej neavand de rusinare. \n Mult din ea, e drept, nu castigati, \n Insa, cum mahnirea va cuprinde, \n Cartea rasu-va de l-ar aprinde, \n Mandru | Cine n-a cunoscut acea secunda magica,acea clipa de vesnicie in care viziunea neasteptata a celui mult asteptat fulgera,provoaca stupoare si indoiala,paralizeaza la propriu?Cine n-a trait niciodata dragostea la prima vedere?O intalnire le-a schimbat | Colt Alb - Jack London |
| No features to compare | ||||
Review-uri