Revista romana de executare silita Nr.1 din 2025

Revista romana de executare silita Nr.1 din 2025. Prescriptia dreptului de a obtine executarea silita \n \n Primul numar al anului 2025 este dedicat unei teme pe cat de interesante, pe atat de dezbatute in doctrina si mai ales in practica uzuala a instantelor nationale, si anume prescriptia dreptului de a obtine executarea silita. Profesorul Marian Nicolae spune despre prescriptie, in genere, ca este un mod de transformare a continutului raportului juridic civil deoarece din perspectiva subiectului activ ea reprezinta o sanctiune, pe cand din unghiul ori pozitia subiectului pasiv aceasta se infatiseaza ca un beneficiu legal. Asadar, suntem in prezenta unei institutii duale, unde conteaza mai degraba de ce parte a raportului juridic te afli! Doctrina inca nu s‑a pus de acord asupra faptului daca prescriptia dreptului de a obtine executarea silita reprezinta o continuare a prescriptiei dreptului material la actiune sau, dimpotriva, reprezinta o prescriptie noua de sine statatoare cu un regim juridic diferit. Asadar, teoria dreptului este impartita in ceea ce priveste natura juridica a prescriptiei dreptului de a obtine executare silita, unii autori sustinand teza unui drept cu caracter procesual, pe cand altii apreciaza natura sa ca fiind mai degraba de drept civil substantial, o prelungire in sfera executionala a prescriptiei dreptului material la actiune. Aparent, dilema autorilor este strans legata de modalitatea in care este definit dreptul material la actiune de catre legiuitor; astfel, prin dispozitiile art. 2.500 alin. (2) C. civ., se stipuleaza ca prin drept la actiune se intelege dreptul de a constrange o persoana, cu ajutorul fortei publice, sa execute o anumita prestatie, sa respecte o anumita situatie juridica sau sa suporte orice alta sanctiune civila, dupa caz. Profesorul Ioan Les[1] cu referire la aceasta definitie arata ca prescriptia dreptului la actiune limiteaza in timp posibilitatea de a obtine concursul organelor de jurisdictie in scopul pronuntarii unei hotarari favorabile, de posibilitatea de realizare efectiva a urmaririi silite prin masuri de constrangere patrimoniala. Acesta sustine ca mentiunea realizata prin art. 2.516 alin. (2) C. pr. civ., potrivit careia prescriptia dreptului de a obtine executarea silita (...) este supusa dispozitiilor Codului de procedura civila, afara de cazul in care acestea din urma ar fi neindestulatoare, este suficienta sa probeze natura procesuala a acestei institutii juridice. In sens contrar, profesorul Marian Nicolae [2] concluzioneaza ca prescriptia dreptului de a obtine executarea silita trebuie socotita o (sub)institutie juridica de drept comun substantial (civil), iar nu o (sub)institutie de drept procesual de vreme ce este alcatuita din norme privitoare la dreptul de a obtine, prin constrangere, executarea silita a unor obligatii civile, iar efectul sau principal consta tocmai in stingerea posibilitatii de a obtine realizarea silita a obligatiei cuprinse in titlul executoriu, in timp ce stingerea fortei executorii a titlului avand ca efect paralizarea sau incetarea executarii silite este un efect secundar, determinat de lipsa posibilitatii juridice de constrangere a debitorului pentru a fi executat silit, ca urmare a stingerii dreptului de a obtine executarea silita. Dincolo de aceasta dilema de etichetare, implicatiile pe care le atrage catalogarea drept o institutie de drept civil ori, dimpotriva, una de drept procesual sunt multiple si au creat multe dezbateri in viata practica. O parte din acestea au facut obiectul materialelor din acest numar, iar tema in sine a oferit profesionistilor in materie ocazia sa scrie despre subiecte extrem de interesante pentru lumea juridica. Materialul pe care il aveti dumneavoastra in fata reuneste in paginile sale opiniile avizate ale unor cadre didactice universitare, ale unor avocati, executori si judecatori cu experienta care judeca in cadrul instantelor de executare ori in cadrul instantelor de control ale acestora. Am reusit si in acest numar sa pastram diversitatea geografica, autorii materialelor provenind din zone diferite ale tarii, respectiv Bucuresti, Timisoara, Cluj‑Napoca, incercand astfel sa acoperim varietatea solutiilor cu care participantii la executare se confrunta pe intreg teritoriul tarii. In prima parte a revistei, cea dedicata doctrinei, veti descoperi o analiza extrem de meticuloasa a dispozitiilor art. 2.504 C. civ. realizata de catre domnul executor Bogdan Dumitrache. Materialul dedicat acestei institutii va reprezenta, in opinia mea, un punct de reper in modalitatea in care isi vor gasi aplicarea in practica prevederile art. 2.504 C. civ. si nu numai. Dupa cum chiar autorul arata, chiar si la mai bine de un deceniu de la intrarea in vigoare a Noului Cod civil, practicienii au motive sa nu fie pe deplin acomodati cu o atare solutie, nefiind usor de asimilat ideea ca implinirea unui termen de prescriptie aplicabil creantei garantate poate lasa neprescrisa macar o parte din aceasta cre