Rodica Ojog-Brasoveanu. 320 de pisici in Cimitirul Bellu - Lilia Calancea

Inca din liceu am fost terorizata de matematica, pe care mereu am considerat-o o materie infama si nu intelegeam sincer de ce era acceptata in programa de invatamant. Si, ca si cum dificultatea materiei nu era suficienta, in fata noastra trona profesoara - o femeie a carei infatisare sobra nu facea decat sa-i reflecte sufletul. De fiecare data, cu o voce lipsita de caldura, repeta ca pe-o dogma: Nu poti fi medic, avocat, jurnalist sau actor bun daca nu deslusesti tainele acestei stiinte divine. Dar mie aceasta stiinta divina imi parea mai degraba o zeitate cruda si distanta, care cerea sacrificii de neinteles. Asadar, pentru primul meu personaj literar, care s-a bucurat imediat de un enorm succes, m-am inspirat de la profesoara mea de matematica, spaima a nenumarate generatii de liceeni, care era ferm convinsa ca lumea incepe si se sfarseste cu matematica. Era neinchipuit de exigenta, facea adevarate crize de isterie la ineptiile unor elevi si in special la ale mele, eu fiind, fara doar si poate, o nulitate in lumea cifrelor. Concret, maiorul Tutovan. Prenumele, Minerva, divin. La fel ca materia, cum altfel? Cheia succesului mi-o pot lamuri doar partial. Primo, ca n-am fost singura terorizata, am fost mii - Doamne, pazeste-ne somnul, o mai visez si azi! E o razbunare subtila - se simte, nu-i asa? - sa faci din tortionarul din liceu un personaj literar caraghios, desi cu mintea brici. Secundo, orice tortionar are nevoie de o victima pe care sa o destabilizeze si sa o alimenteze constant prin frica si un nesfarsit complex de inferioritate. Dobrescu c'est moi!