Epoca spiritului - Adrian Nita

    Epoca spiritului - Adrian Nita

    Cod produs: lib-13300620
    34,89 lei
    Include TVA
    La o prima vedere, Descartes (in Meditatii despre filosofia prima) il urmeaza pe Augustin: cu peste un mileniu mai inainte, acesta a scris Solilocvii cu privire la aceleasi teme, Dumnezeu si sufletul. Privind insa in profunzime, cele doua abordari su
    La o prima vedere, Descartes (in Meditatii despre filosofia prima) il urmeaza pe Augustin: cu peste un mileniu mai inainte, acesta a scris Solilocvii cu privire la aceleasi teme, Dumnezeu si sufletul. Privind insa in profunzime, cele doua abordari sunt complet diferite. Augustin se afla la originea unei lungi traditii cu privire la suflet (alaturi de Sfantul Pavel), ce face din acesta casa Adevarului; Descartes, pe de alta parte, inaugureaza o epoca in care nu sufletul, distrus de fapt de Descartes, este eroul principal, ci ratiunea. Avem aici schitata o parte din problema centrala a acestei cercetari: care este elementul fundamental al omului mileniului trei? Ce urmeaza dupa epoca sufletului si epoca ratiunii? Vedem cu totii cum unii se (si ne) caracterizeaza drept postmoderni, adica drept cei care venim dupa modernitate: sa nu fie nimic dupa modernitate? Sa fi distrus ratiunea chiar totul? Lucrarea de fata are in centru spiritul, caci suntem convinsi ca, dupa suflet si ratiune, spiritul este cel care ne unifica si ne face mai buni, intr-o lume plina de provocari, inclusiv de cele generate de epidemia de coronavirus. Mileniul trei va fi al spiritului sau nu va fi deloc. - Adrian Nita \n \n Din Cuprins: • Epoca sufletului • Epoca ratiunii • Zorii spiritului • Epoca spiritului

    Detalii

    Quick Compare

    Produs
    Epoca spiritului - Adrian Nita Epoca spiritului - Adrian Nita Cupluri celebre - Francois-Xavier Gauroy Cupluri celebre - Francois-Xavier Gauroy Poeme in care te vei regasi - Alexandru Jipa-Teodoros Poeme in care te vei regasi - Alexandru Jipa-Teodoros Relatii Publice Si Publicitate - Flaviu Calin Rus Relatii Publice Si Publicitate - Flaviu Calin Rus
    Availability
    In stoc
    In stoc
    In stoc
    In stoc
    Pret
    34,89 lei
    29,33 lei
    35,00 lei
    38,06 lei
    Descriere
    La o prima vedere, Descartes (in Meditatii despre filosofia prima) il urmeaza pe Augustin: cu peste un mileniu mai inainte, acesta a scris Solilocvii cu privire la aceleasi teme, Dumnezeu si sufletul. Privind insa in profunzime, cele doua abordari su Cine n-a cunoscut acea secunda magica,acea clipa de vesnicie in care viziunea neasteptata a celui mult asteptat fulgera,provoaca stupoare si indoiala,paralizeaza la propriu?Cine n-a trait niciodata dragostea la prima vedere?O intalnire le-a schimbat Fără să pretindă că este poet, Alexandru Jipa-Teodoros ia poezia în serios și scrie versuri pentru a cuprinde în ele stări, fulgurații, amintiri, reverii. Discursul lui este dezinhibat, aglutinând ecouri poetice din epoci diverse, pigmentate cu mult \nDin cuprins: \n - Actiunea planificata; \n - Comunicarea intrasistemica; \n - Comunicarea cu mediile de informare in masa; \n - PR cu resurse limitate; \n - Alte modalitati de a crea imagine unui sistem.\n \nPlanificarea reprezinta una dintre cele
    No features to compare