Romanul adolescentului miop. Gaudeamus - Mircea Eliade

Mircea Eliade scrie prima sa carte, Romanul adolescentului miop, la 17 ani (in 1924), prezentand-o insa nu ca un roman, ci ca povestirea unei incercari ratate de a scrie un roman, desi se intituleaza... roman. Ultima lui fraza este totodata si prima: Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi Romanul adolescentului miop. Acest fapt confera textului deja parcurs de cititor o structura circulara si paradoxala, romanul fiind simultan finit si in curs de finalizare, organizat si haotic. [...] Tot dublu caracter are naratorul, personaj, dar si comentator al romanului. Mai mult, adolescentul miop nu este cineva care nu vede bine, dimpotriva, el este un observator acut de oameni, un tanar care se teme ca este vazut drept urat, indecis, bun de nimic pentru ca este miop. In fine, daca ceilalti baieti din clasa se lauda permanent cu succesele lor la femei, fiind, intr-un limbaj mai recent, un soi de machos, miopul este prin excelenta un non macho, introvertit, , inchis in sine fata de ceilalti baieti si de fete, dar scriind sardonic despre toti. Scris in 1928, la 21 de ani, Gaudeamus (Sa ne bucuram) continua Romanul adolescentului miop (1924-1925) si este la fel de strans legat de toate textele scrise de Mircea Eliade in aceeasi epoca, precum precedentul. Biograficul intersecteaza deci in continuare literatura, ca si eseurile frecvente din presa, cateva in fiecare saptamana si scrise mereu cu bogata informatie si fervoare spirituala. De-aceea citim azi Gaudeamus, un roman autobiografic, nu numai ca o continuare la primul sau roman, ci si in contextul eseurilor din ziarul Cuvantul, unde Eliade era acum invitat sa colaboreze de catre profesorul lui de la Universitate, filosoful Nae Ionescu. Sa nu uitam apoi ca Eliade isi scria in acelasi timp si Jurnalul, din pacate pierdut intre timp, dar si ca respectivul context autobiografic din opera sa se va largi treptat nu numai cu viitoarele sale Memorii, publicate mai intai in franceza, cum am mai spus, sau corespondenta, ci si cu multe alte romane despre sine, precum Maitreyi, dar si, mai tarziu, din nou despre generatia sa, Intoarcerea din rai (1934) si Huliganii (1935), scrise cu aceeasi obsesie de-a o portretiza documentat ca deosebita in istoria culturii romanesti. - Sorin Alexandrescu