Nu mai caut succesul - Ramona Dogaru

Am incercat, in aceasta carte alcatuita din texte de proza scurta, de sine statatoare, sa readuc la viata crampeie din copilarie. Totodata, am surprins si scene actuale din viata de zi cu zi, intamplari cu personaje cat se poate de reale, care mie mi-au starnit interesul si de aceea am ales sa vi le impartasesc. Desi de sine statatoare, povestirile au ca element comun timpul si trecerea lui ireversibila. Daca in copilarie el curge molcom, lasandu-ne sa ne bucuram in tihna poate de cea mai frumoasa perioada a vietii, pe masura ce ne maturizam acesta prinde un ritm frenetic, iar noi, se pare, va trebui sa dam dovada de reale abilitati pentru gestionarea lui, altfel riscand sa pierdem esenta si frumusetea vietii. In trecerea lui isi lasa, nemilos, urmele chiar si pe cel mai frumos chip. Sau, din pacate, se opreste prematur, lasandu-l vesnic tanar... Povestirile sunt cand vesele, cand triste, insa, sper eu, la fel de emotionante si in ele se vor regasi multi dintre cititori. - Autoarea \n \n Povestirile din volumul Nu mai caut succesul au aparut mai intai pe internet, primind un numar considerabil de aprecieri, de unde ideea de a fi adunate intr-o carte. De la batranul anticar ambulant pana la dansatorul de salsa, portretele personajelor prefigureaza destine de-o viata. Dar, povestind despre altii, cea care, de fapt, isi povesteste cu naturalete propria viata este autoarea insasi. Poate ca Ramona Dogaru nu mai cauta succesul pentru ca, prin aceasta carte, tocmai l-a gasit. - Varujan Vosganian Prozele Ramonei Dogaru - adunate in aceasta carte - sunt un exercitiu de benefica evaziune intr-o realitate salutara, impregnata de frumos si nostalgie. Firul rosu care strabate toate textele, formand coerenta lor subterana, este dat de sentimentul aducerii-aminte, al nevoii de a redesena cu instrumentele omului matur conturul induiosator al copilariei. Un stop-cadru pe realitatea indepartata, apoi un discurs narativ despre o iubire juvenila, urmat de focusul asezat pe realitatile vietii de azi, formeaza impreuna un colaj de trairi aerate si dense in acelasi timp, sublimate dupa regulile artei impresioniste. Citind, am avut impresia ca rasfoiesc un album de fotografii, unele alb-negru, altele policrome, dar toate, fara exceptie, dand masura unei sensibilitati aparte. Care este cel mai mare beneficiu - ma intrebam - al lecturii textelor de proza scrise cu talent de Ramona Dogaru? Dincolo de placerea estetica, cel mai mare casti g este acela de a (re)invata sa ne oprim din alergat, spunand, ca in jocurile copilariei, „Piua! - Cosmin Neidoni